Publicat la 17 Mai 2019 | 641 afisari
Mucegaiul este un inamic al confortului si al sanatatii, asa ca nu il poti ignora atunci cand acesta isi face aparitia pe peretii casei tale. Dincolo de aspectul inestetic pe care il confera, dar si de mirosul neplacut, mucegaiul iti afecteaza sanatatea, creeand un mediu toxic pentru tine si pentru cei dragi.
Mucegaiul apare, de cele mai multe ori, din cauza igrasiei, adica a umezelii acumulate in peretii unei constructii. Din fericire, indiferent de suprafata - fie ca vorbim despre lemn, tencuiala, tesaturi, sau chiar sticla si ciment, mucegaiul poate fi eliminat. ”Cum scap de mucegai?” este intrebarea al carui raspuns vrei sa il afli si tu? Iti sugeram cateva trucuri foarte eficiente pentru a-l preveni si pentru a-l elimina!
”Cum scap de mucegai” - aceasta este o dilema care ar trebui sa te preocupe inca din etapa de constructie a casei. Si in acest caz preventia este cea mai buna modalitate de a ”scapa” de riscul potential de aparitie al mucegaiului. Iata cele mai eficiente metode pentru prevenirea mucegaiului:
Realizeaza sistemul de izolatii al locuintei
Termoizolatia si hidroizolatia sunt doua aspecte de care trebuie sa te ocupi atunci cand pui bazele locuintei tale. Desigur, aceste lucrari pot fi executate oricand dupa ce a fost ridicata casa, insa daca optezi pentru a le efectua inca de la inceput vei face economii importante. In special hidroizolatia este responsabila de aparitia mucegaiului in interiorul locuintei, asa ca ai grija ca aceasta sa fie executata corespunzator.
Monteaza un sistem termic eficient
Alaturi de sistemul de izolatii, foarte importanta pentru evitarea mucegaiului este si alegerea unei modalitati eficiente de incalzire a locuintei. O centrala termica performanta poate fi un aliat de nadejde atunci cand iti doresti sa te bucuri de confort sporit si sa iti pastrezi sanatatea.
Controleaza gradul de umiditate
Valoarea optima a umiditatii trebuie sa se afle intre 30-50%, cu fluctuatii in functie de anotimp. Pentru a tine sub control aceasta valoare poti apela la mici trucuri. Unul dintre ele consta in alegerea unui higometru de camera. O alta modalitate de a obtine aceleasi efecte vizeaza folosirea plantelor de apartament care au capacitatea de a absorbi umiditatea.
Aeristeste camerele constant
Unul dintre cele mai pretioase secrete pentru prevenirea mucegaiului in interiorul casei este aerisirea camerelor. Nu uita sa lasi ferestrele deschise macar cateva zeci de minute pe zi, pentru a tine departe riscul ca mucegaiul sa iti acapareze peretii. Poti apela, de asemenea, si la sistemele specializate de ventilatie.
Daca nu ai luat masuri de prevenire a mucegaiului, sau daca ele nu au dat rezultatele la care te-ai fi asteptat, nu trebuie sa iti faci griji. Exista si de aceasta data solutii pentru a scapa de acest inamic al sanatatii.
Curata suprafetele afectate cu bicarbonat de sodiu
O metoda foarte simpla, la indemana si deloc costisitoare de a scapa de mucei presupune utilizarea bicarbonatului de sodiu. Cu siguranta ai in bucatarie acest ingredient; amesteca-l cu apa si pulverizeaza solutia obtinuta astfel peste zonele afectate de mucegai. Aceasta metoda este eficienta pentru indepartarea mucegaiului de pe pereti si covoare.
Indeparteaza mucegaiul folosind otet
O alta solutie pentru a scapa de mucegai consta in utilizarea otetului alb. Prepara un amestec care contine, in cantitati egale, o parte de apa si una de otet. Daca vrei sa obti un amestec mai eficient, adauga zeama de lamaie si doua linguri de bicarbonat de sodiu. Aplica solutia pe orice zona afectata de mucegai.
Sterge mucegaiul cu clor
Clorul este un produs recunoscut pentru proprietatile sale de albire a hainelor, insa el poate fi folosit fara probleme si pentru a indeparta mucegaiul de pe pereti. Aceasta solutie este ideala pentru a scapa de infestatiile puternice, indiferent de suprafata pe care ele isi fac aparitia.
Pe langa toate aceste metode, foarte eficiente in indepartarea mucegaiului sunt si solutiile dedicate disponibile in comert.
Scris de: Cristian Alexandru | office@roinstalatii.ro